Studiul medicinii la Universitatea "Dunărea de Jos" a început la sfârșitul anilor '90 odată cu înființarea specializării kinetoterapie și a specializării de asistență medicală.
Coroborarea dintre tradiția medicală din aceasta zonă si mediul academic, a avut ca rezultat fondarea Facultății de Medicină în anul 2004, prin decizia Guvernului României, ca o consecință necesară a importantei si a dezvoltării socio-economice a acestei zone.
Procesul educațional în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați are un pronunțat caracter aplicativ și practic, acesta fiind de altfel un atu al învățământului medical gălățean, principalul nostru obiectiv fiind acela de a pregăti la cele mai înalte standarde viitorii medici, farmaciști, dentiști și asistente medicale în vederea asigurării unei asistențe medicale de înaltă calitate în regiunea Dunării de Jos.
Dezvoltarea facultății este susținută de o infrastructură modernă desfășurată pe aproximativ 8000 m2, cu amfiteatre spațioase, laboratoare și săli de lucrări dotate la nivel european, accesul în clinici performante, bibliotecă informatizată aflată într-o continuă dezvoltare, cămine noi, și facilități sportive.
Facultatea noastră oferă 9 programe de studiu la nivel de licență:
- Medicină;
- Medicină cu predare în limba engleză
- Farmacie;
- Medicină Dentară;
- Tehnică Dentară
- Asistentă medicală generală;
- Moașe;
- Medicină – Enna, Italia;
- Asistentă medicală generală – Enna, Italia.
Organizată în șase departamente (științe morfologice și funcționale, clinic-medical, clinic chirurgical, medical, farmaceutic și medicină dentară), școala noastră medicală, depune toate eforturile pentru a oferi societății personal medical înalt calificat.
Facultatea de medicină are în dotare laboratoare echipate la cele mai înalte standarde destinate studiului disciplinelor preclinice, precum si facilități adecvate studiului materiilor clinice.
Anual, sub egida Facultății de Medicină și Farmacie, se desfășoară Sesiuni Științifice Studențești, Zilele Medicale Gălățene precum și conferințe cu caracter național și internațional.
Suntem onorați invitându-vă să ne cunoașteți și să descoperiți în Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați un partener dinamic și valoros în cercetare, educație și practică medicală.
Prof. Univ. Dr. Aurel Nechita